Mihail Stelescu, te-ai prăbuşit! Corpul tău, piatră țipând de sănătate şi de viaţă, trupul tău care clocotea de ambiţie, de voinţă, de curaj şi de revoltă, corpul tău care nu credeam că va putea fi vreodată străpuns de moarte, s'a prăvălit — ştejar sub secure, Sufletul tău, care niciodată nu şi-a găsit pe lumea asta geometria obişnuinţei, sufletul tău veşnic muncit, veşnic răsvrătit, a intrat în eternitate fără paşaport şi fără piedici. Sufletul tău, mare şi bun, nobil și sincer, a părăsit omenescul trecător, și-a luat sborul către lumea cea mai presus de gândirea omenească și s'a înălțat la ceruri, aproape de totputernicie. Trupul tău — lui — s'a reîntors in pământul din care a fost plămădit, a intrat în neființă.
Sufletul tău a sburat în câmpiile gândului şi-ale Spiritului.
Tu știai dinainte că vei pieri — Mihail Stelescu —, viaţa ta fusee de mult arvunită, dar nu te-ai fi aşteptat să mori aşa. Pe patul suferinţei, măcelărit şi după despărţirea sufletului de trup. Nici în cea mai fantastică şi cea mai bolnavă imaginaţie, nici în inchiziţia medievală nu se poate închipui un atare procedeu de distrugere. Gloanţele — zeci, ţi-au ciuruit inima, plămânii, capul; săcurea ţi-a sdrobit şi ţi-a măcelărit mâinile, picioarele, pieptul, Tot le-a fost frică ticăloşilor să nu mai rămâie cu viaţă nici o părticică din tine ca să poţi învia cumva. N'au fost de ajuns 56 de gloanțe. Te-au mai măcinat şi cu securea. Moartea a fost fulger care despică stânci. Ei nu ştiu, nemernicii, că nu te-au omorit. Căci prea 'mult ești viu la noi, ca să poți pieri vreodată. Prea mult te-ai transpus măcar cât o pietricică în inima fiecăruia şi prea mult ţi-ai pompat ideia ca să poţi fi şters. Prea mult ţi-ai pompat ideia ca o injecţie în sufletele noastre. Şi prea mult ai fost drept şi prea mult ai fost bun. Mi-aduc aminte când ne-ai spus:
— Măi băeţi, mă, eu nu vreau moartea lui Codreanu, vreau demascarea lui; el ştiu precis că vrea moartea mea, iar dacă voiu cădea vreodată să știți că din ordinul lui am căzut“.
Şi de asta zic eu că tu n'ai murit, Mihail Stelescu! Sufletul tău a pătruns în fiecare din noi şi vița ta e țesută într'a noastră de acum. Noi cari te-am cunoscut şi la bine și la rău, şi vesel şi trist, şi bogat şi sărac. Trupul tău n'a avut parte să se odihnească între cavouri şi mausolee între crucile de marmoră şi nimicniciile pământeşti. Dar e mai bine aşa. Ai fi fost încercuit şi apăsat de gloria putredă. Trupul tău se odihneşte la margine de cimitir, acolo unde morţii se'nvecinează cu vii şi cu nesfârșitul. La picioarele se 'ntinde Orașul, Ţara şi Neamul ăsta pe care l-ai vroit mai demn și mai bun.
Se 'ntinde națiunea asta pentru binele căreia ai luptat si te-ai sacrificat. Odihnești acolo unde și trupul găseşte linişte şi împăcare.
— Are disprețul meu din mormânt cine mă va boci la moarte, în urma mea veți cânta Imnul cruciat“.
Aşa a fost. Când bulgării cădeau peste bradul cosciuguiui, melodia, imnului pe care l-ai iubit atât de mult, se ridica spre ceruri, în fumul de cădelniţi să 'mbrăţişeze sufletul împăcat, acolo sus, în pragul veşniciei:
Pentru-a noastre crezuri sfinte,
Voi ne veți săpa morminte;
Iar țara de vom iubi.
Ne veți răstigni.
Asta a fost prohodul care te-a condus până dincolo de hotarul dintre viaţă şi moarte. Şi era așa de mişcător; ca la o prăbușire de religii. Se ridicaseră parcă toţi morţii cimitirului Bellu din mormintele lor să strige în slavă osanale.
Şi parcă şi Dumnezeu plângea in piscul Atotputerniciei.
— "Eu voiu cădea, băieți, voi să nu dați înapoi. După mine va veni altul, va cădea și ăla și va veni altul şi altul. Nu importă omul. Voi să nu disperaţi, să duceți lupta mai departe cu acelaş avânt, să fiți sus pe baricade pentru promovarea IDEEI. Să triumfe Ideia şi voiu fi mulțumit dincolo de mormânt“.
Și ultimele Tale cuvinte:
— „Să nu mă răsbunaţi băieți cu glontele, La ce bun.”
Întăreşte, Doamne, inimile noastre şi păstrează-ne minţile clare ca să putem respecta ultimul cuvânt al lui Mihail Stelescu!
P. V. HUICA
Cruciada Românismului - Anul II, nr 82 de joi, 23 iulie 1936
Dacă doriți să distribuiți: