Pentru istoricul viitor al românismului integral, aceste trei nume însoţite de calificativul „trădător“, pe care mișcările noastre „naţionaliste“ l'au trântit sec şi simplist unor creatori de autentică viață românească, vor constitui, fără îndoială, unul din capitolele cele mai de neînțeles şi cele mai tragice totodată din evoluţia specificului românesc în gândirea politică.
Ne mângâiem cu gândul doar că pe aceiaş linie, din timpuri uitate de istorie și până azi, toţi creatorii mari, toţi deschizătorii de orizonturi înnoitoare, au fost pentru contemporani, — „trădători“, Istrati, Stere şi Stelescu şi-au urmat dar destinul lor firesc...
Dreapta românească poartă în ea această deformaţie organică, — a fost şi a rămas cu inima îngheţată la orice svâcnire de bunătate, la orice tendinţă de a desrobi pe cel umil. De câte ori s'a ivit cineva care să predice umanizarea vieţii sociale, dreapta românească a sărit brusc, l-a calificat „trădător“, vândut „jidanilor“ şi comunist şi a continuat apoi să cânte imnuri patriotice...
Am ascultat nu de mult cuvintele pline de adevăr ale unui muncitor român, cu sufletul călit prin zeci de ani de lupte sociale. Spunea: „Noi, muncitorii, am considerat până acum pe studenţii naţionalişti ca pe dușmanii noştrii cei mai îndârjiţi, căci de câte ori noi ne-am strigat suferințele, ei ne'au lovit“. Cuvintele lui Gh. Tănase pe mine m'au durut, m'au durut pentru românism și cred că ele trebuie să doară pe toţi naționaliștii noştri de până acum.
Viaţa socială are o axă de desvoltare, o coloană vertebrală: Națiunea. Națiunea este o realitate vie, peste care nu poți trece oricât de înaripate ţi-ar fi avânturile. Există un fel de a gândi, un fel de a concepe viaţa, un fel de a acționa, în sfârşit un specific naţional, caracteristice oricărui popor. O organizare reală a Statului, a Statului care include o naţiune unitară nu se poate face decât în funcţie de specificul naţional si numai cu strădania efectivă a elementelor autohtone. Străinul este un element anex, care nu colaborează la trăirea proprie a naţiunii. El poate locui laolaltă cu băștinasii, atâta vreme cât personalitatea lui fiziologic disparată nu se ciocneşte cu manifestările naţiunii oaspete şi trebuie să mai adăugăm, atâta vreme cât țara are destulă vigoare materială pentru a-l hrăni. Căci orișicum, naţiunea este şi o mare familie şi la fel ca într'o familie datoria impune de a avea mereu ochii treji la nevoile membrilor care o compun.
Egoism se va spune poate?
Da, — dar egoism isvorât dintr'o necesitate de fapt, pentru care răspunzător nu poate fi făcut nimeni. Întreaga luptă socială, în definitiv, are la bază egoismul unei pâini mai bune, căci satisfacţiile imateriale nu fac parte din domeniul social şi sunt apanajul exclusiv al individualităţii.
Concepând națiunea aşa cum am arătat, noi în nici un caz nu putem admite conducători străini în massa românească. Odată aceste precizări făcute să vedem acum ce înseamnă a fi patriot? Înseamnă a recunoaşte această realitate vie, Națiunea, a te integra ei, a colabora continuu pentra a-i preciza specificul propriu, firește a o iubi și a fi vigilent la apărarea demnității naţionale care te integrează şi te defineşte. Un deziderat patriotic: Stabilirea cadrului naţional, — fiecare naţiune să formeze un Stat. În foarte mare măsură, războiul mondial a împlit acest deziderat.
Tot ce am spus până acum poate constitui un drum pregătitor în scopul stabilirii organizării sociale în cadrul națiunii. Sunt mai de grabă adevăruri apriorice care cer numai munca de a fi precizate. In nici un caz nu poţi rămâne la ele, căci acestea, organic, nu conţin nici un potenţial de progres.
Greșeala dreptei este că a rămas la ele, iar păcatul ei de neiertat constă în faptul că de câte ori s'au ivit luptători sociali, i-a atacat cu furie și i-a prezentat ca duşmani ai naţiunii. Așa s'a întâmplat cu cei trei „trădători“: Stere, Istrati şi Stelescu.
Primii doi au fost prinşi cândva în mirajul stângei revoluţionare. Si-au dat seama însă, la timp, că opunând internaţionalismul națiunii, comunismul este un element dizolvant şi periculos, la care sufletul lor de români nu poate adera.
Sunt pagini în romanele lui Stere de o incomparabilă frumuseţă, în care Vania Răutu, revoluţionar în Rusia, treptat, treptat se descoperă moldovean şi începe a năzui după Năpădeni şi după fraţii lui de dincolo de Nistru. Poporamnismul creiat de Stere este mărturia înfrățirii luptătorului social cu aspiraţiile patriei. Această îndrăzneală Stere a plătit-o cu loviturile celei mai deslănţuite furii. Dreapta s'a simţit insultată de năzuinţele moldoveanului şi el a devenit „trădător de neam“.
Tot „trădător“ a fost şi Panait Istrati. Acest vagabond de geniu, luptător social înăscut, neînchistat în nici un fel de clan, cu mintea şi cu sufletul oricând gata să îmbrăţişeze toate doctrinele și să svârle în acelaş timp pe toate când le-ar fi descoperit minciuna, a isbit în ereziile dreptei, a dat jos masca de pe faţa sovietismului, a arătat că lupta de clasă este o născocire nimicitoare, că oamenii se împart în buni și răi, iar canalii se găsesc în toate straturile sociale, la fel cum se găsesc în toate straturile sociale şi oameni de treabă. Tot secretul este să aduni laolaltă pe toţi oamenii de omenie, şi să formezi cu ei blocul conştiinţelor cinstite.
Panait Istrati a fost tipul ideal al „trădătorului”. Nu l-a cruțat nici dreapta, nici stânga.
Din clipa în care a înţeles națiunea lupătoare, Mihail Stelescu, fatal, a devenit trădător.
Era doar în continuarea gândirii lui Stere şi Istrati. S'a confirmat astfel că cel care-şi înfrăţeşte elanurile cu durerile neamului său, trădează sufletul îngheţat şi sterp al dreptei patriotarde.
Stelescu a distilat cu grijă, în acelaş alambic al sufletului său frământat de durerile şi de aspiraţiile acestui neam, poporanismul lui Stere, gândirea fecundă a lui Panait Istrati, împreună cu naţionalismul lui Pârvan, Eminescu şi Iorga, pentru a da la iveală românismul creator, pe care d-l Rădulescu Motru îl consideră catehismul unei noi spiritualităţi. Pentru prima dată la „Cruciada Românismului“, Stelescu a arătat funcţia socială a naţiunii luptătoare. Fireste că în felul acesta el a trădat obscurantismul şi halucinaţiile foștilor săi tovarăşi.
Fatalitatea parcă a făcut ca orice minte românească creatoare să stârnească opoziţia „naţionaliştilor“. Din această cauză am înregistrat deseori acest fenomen curios: acei care au chintesențat mai clar aspiraţiile acestui neam nu şi-au putut găsi înţelegere decât — curios de tragic — sau înspre stânga, sau la străinii care locuiesc pe teritoriul nostru.
Stere n'avea deschisă decât presa din Sărindar.
Cunosc un inţelectual de cea mai fină calitate, un român desăvârșit: d-l D. V. Barnoschi. D-l Barnoschi n'a găsit simpatia de cât la francmasoni iar ospitalitatea gândului la „Adevărul“.
Dealtfel fenomenul este firesc când Stere, Istrati şi Stelescu sunt „trădători“ iar patrioţi în cinste se pretind Stelian Popescu (patronul cotidianului Universul, unul dintre cele mai citite ziare din perioada interbelică, n.n.), cel care apucă tricolorul în mână ori de câte ori i se mai descoperă vre-o afacere veroasă sau un trecut dubios, Ilie Rădulescu, cu cazier în regulă şi Corneliu Zilinski Codreanu, cel care a ordonat moartea lui Stelescu şi aşteaptă pentru aceasta glorificarea ţării.
M. C. Gheorghiu
Cruciada Românismului - Anul II, nr 84 de joi, 6 august 1936
Dacă doriți să distribuiți: