Asasinat mişeleşte, „din ordin“, pe patul unui spital, Mihail Stelescu a fost îngropat tot din ordin.
La înmormântarea sa au vorbit următorii:
D. ALEXANDRU TALEX, redactor-şef al „Cruciadei românisului“, a spus:
„Fratele meu de luptă şi suferință pentru o idee şi o omenire mai bună, Mihail Stelescu, odihneşte, răpus de mâna odioasă a unor canalii din umbră. Mihail Stelescu, sufletul acesta generos, luminos și vulcanic, stă dinainte-mi, cu mâinile încrucişate, ca un simbol de supremă crucificare pe altarele muncii, cinstei şi adevărului.
Mihail Stelescu a murit. Şi stă în clipa aceasta la dreapta fratelui său mai mare Panait Istrati. Doi oameni cari ieri răscoleau pământul cu puterea lor, cari ţâșneau idei din sufletul lor şi cari se jertfiau, în fiece zi, pentru cei necăjiţi, — aceşti doi, Panait Istrati şi Mihail Stelescu, au devenit aceeaşi nefiinţă. Acelaş pământ, acelaș necunoscut și acceaș biruire peste timp.
Simt în biet sufletul meu o durere care mă zăpăceşte, îmi frânge cuvintele şi-mi clatină siguranţa gândurilor. Pentrucă Mihail Stelescu era o mare parte din însuși sufletul meu, o parte care trăia în trupul lui, unificându-mă.
Murind astăzi Mihail Stelescu, sufletu-mi se prăbuşeşte în țărâna desnădejdii, îl simt expirând.
L-am cunoscut acum şase ani. Mă biruise puterea de vrajă şi omenie a ochilor săi. Şi mă robise, mai mult decât toate, vorba lui caldă, care devenia când înceată ca o șoaptă, când furtunoasă şi puternică ca un tunet.
Am trăit alături de el studenția. Anii mei de visare cărturărească şi de entuziasm potolit. Retras în vre-o bibliotecă şi urând viața de afară, Mihail Stelescu mă târa să gust, împreună cu el, frumuseţea bătăliei cu oamenii, cu viața, cu tine însuţi.
Şi într'o zi, când desiluzia îl frânsese, părăsind o mişcare în care fusese înselat, ne-am reîntâlnit şi furtunoşi am declanşat o nouă făclie: „Cruciada românismului“.
Mi-aduc aminte cât sbucium, câtă energie şi sănătate a risipit Mihail Stelescu pentru gazeta şi mişcarea lui. Adormia cu grijile ei în gând şi se deştepta cu speranțele ei în ochi şi buze.
Aşa trăia de 2 ani. Împărţit în toate, milos cu cei slabi şi învinși, pe care-i ajuta dându-și ultima bucată de pâine, lua apărarea prin gazetă împotriva celor cari falsificau adevărul, ghifiuindu-se pe spinarea celor în suferinţă.
L-am văzut în de-atâtea ori suferind şi totuș zâmbind. L-am văzut, în de-atâtea ori bolnav şi totuşi vitejeşte în fruntea „Cruciadei“, pe baricade. L-am văzut trădat de prieteni şi totuși propovăduind prietenia. L-am văzut lovit şi totuşi iertând pe nemernici.
Acum s'a sfârşit. L-au răpus tocmai într'un moment când era lipsit de apărare, bolnav şi singur. Fapta comisă va rămânea în istorie ca un certificat al josniciei umane. Ca un atac al urâțeniei din lume împotriva Frumosului Dumnezeesc.
Mihail Stelescu a căzut ca un revoluționar. Cuvintele lui Panait Istrati s'au adeverit. Mihail Stelescu a fost acel bolid incandescent care, rupându-se de un hoți, mâncat de politicianism şi meschinărie, a ştiut să fundamenteze o doctrină nouă: Românismul. O mişcare socială pusă pe bazele unei lupte spirituale, socializate, doctrinară a unei noui aşezări a neamului românesc. Visa o Românie care să nu mai sufere jaful, exploatarea şi lipsurile de azi. O Românie în care sărăcimea să aibă dreptul la viaţă, fiind egală în faţa legilor, cu aceleaşi drep turi și datorii.
Românismul lui Mihail Stelescu era constructiv, antixenofob şi iubea pe omul bun, punând la zid numai pe cel rău.
Mihail Stelescu îşi are rădăcini în dragostea de neam a lui Eminescu, Vasile Pârvan şi Haşdeu. S'a conturat ca formă social-politică sub accepțiunea d-lui Rădulescu-Motru şi lupta să se desăvârșească sub forma universală în care a înţeles Panait Istrati românismul.
N'a fost un huligan ci un român luminat. N'a fost un trădător pentrucă şi-a iubit neamul, căzând astăzi asasinat pentru o zi mai bună a Românilor.
Mihail Stelescu n'a murit. Timpurile îi vor păstra numele, iar istoria îi va oferi cununa de lauri a nemuririi.
Mişeii care au răpus pe Mihail Stelescu vor trebui pedepsiţi cu străşnicie. Autorităţile sânt datoare să facă lumină şi să pedepsească atât pe făptaşi, cât şi pe cei cari au dat ordinul.
Aveţi datoria voi, suflarea românească, de-a preţui cum se cuvine sângele şi suferința celui pe care-l plângeţi azi.
Eu, ca fost tovarăs de luptă cu el şi cu Panait Istrati, mă leg în fața acestui mormânt ca să duc mai departe făclia idealului pentru care s'au jertfit amândoi.
În acest cimitir se odihnesc doi dintre întemeietorii Cruciadei. Doi morţi eroici, suflet din sufletul meu, cu cari am frământat atâtea lacrimi şi năzuinţe. Mi-a fost dat mie, amărâtul, să stau la căpătâiul lor de muribunzi. Să-i duc spre neființă şi să mă întunec de deşnădejde.
Frate Panait şi Frate Mihail, ştiţi în seara aceia de Decembrie 1954, când ne-am legat fraţi de cruce şi de golgotă socială, eram trei. Astăzi am rămas numai eu ca să vă prohodesc amintirea şi să nu mai am pe nimeni.
Şi unul şi altul ați pierit ucişi de canalia umahă, care nu s'a înduioşat de sufletul vostru de titani... Dumnezeu să vă ierte.. Şi poate cândva, vom fi iarăşi ca acum doi ani: trei suflete, trei flăcări. O întreagă eternitate...
D. IORGU MANU, în numele muncitorilor manuali, aduce ultimul salut:
Mihail Stelescu, durerea e prea mare ca s'o pot spune. Muncitorimea e îndoliată de pierderea unui părinte de-abia venit şi răpit în felul cel mai barbar, neconceput de mintea omenească. Mihail Stelescu, precursorul unei închegări de frăție între muncitorii manuali şi intelectuali, suntem la datorie!
Vorbesc să se știe: Au omorât, au distrus corpul lui Mihail Stelescu, dar Mihail Stelescu, bolidul incandescent, trăeşte în noi şi România Cruciată a lui Mihai Stelescu se va realiza!
Trăiască Cruciada! Trăiască Mihail Stelescu!
D. GH. SCOVARZA, în numele cruciaților din ţară, cuvântă următoarele:
„Iubiţi cruciați păstraţi cu sfințenie cuvântul comandantului vostru, luptaţi cu drag înainte pentru Cruciada românismului, în contra anarhiei. Spuneţi tuturora că această crimă odioasă şi lașe, în loc să vă înspăimânte, v'a călit mai mult. Porniţi la munca ce trebue s'o depuneţi mai intens, mai cu dragoste şi mai curajos.
Camarade Stelescu, îţi vorbesc de pe pragul ultimei vămi a vieții. Tu, care 30 de ani te-ai luptat cu viața, iar 10 ani cu lumea, să fii răpus, tu care ai strâns piatra în mâini, prefăcând-o în cenuşe, să fii asasinat, tu care te-ai războit cu toate fărdelegile şi ne-ai condus pe calea muncii și a cinstei, să fii ucis mişeleşte?
Mihail Stelescu n'a murit. Ideia lui sfântă, doctrina Cruciadei, arde ca o făclie în inimile cruciaţilor ce-l străjuesc.
D. Gh. Tănase, fruntaş al muncitorimei tipografice, a spus:
Pe marginea prăpădului social, unde se deschide mormântul lui Mihail Stelescu, îndatorat de a vorbi în numele personalului tipografiei „Apollo“, recunosc că este mai mult decât greu da a desprinde sentimentele ce ne copleşesc..
Nu sunt nici cruciat, nu am fost nici gardist, dar sunt UN PROLETAR care, în fața celor întâmplate, ştiu să-mi călesc conștiința, să-mi strîng pumnii, să incarc sufletul de explozie şi să cepuesc isvorul lacrimilor. Aşa sunt proletarii și aşa simt acei ce au trăit sub conducerea şi direcția lui Stelescu.
Mâhniţi fără a fi înspăimântați, străpunşi fără a fi dezacsați, sesizați fără a fi surprinşi, răpirea din mijlocul nostru a lui Stelescu înseamnă că bestia umană are frâu liber pe splaiurile scumpe nouă ale acestei țări care nu au cunoscut crime ridicate la rangul de principiu politic şi asasinatul la principiu de tactică.
Peste puterea mea de a percepe şi peste convingerile mele de a ucide, aş merge atât de departe încât să admit asasinatul din păduri, crima cu mobil de furt, uciderea pentru răzbunare, atentatul pentru politică, în orice ocaziune şi în orice împrejurări; dar a merge într'un spital, în fața unui om țintuit în pat de operaţie, şi a-i ciurui pieptul ca o sită cu zeci de gloanțe, nu cred să existe pe fața pământului nici locul şi nici fiinţa care să poată comite ceva mai monstruos.
Apocalipsul este România.
Ce-a păcăluit acest om?
A dat glas conștiinței, pas sufletului, ajutor aproapelui, totul peniru colectiv şi mai presus de toate a vrut să pue pe planul vizual și proeminent al conştiinţei omeneşti izbăvirea umilitului, săracului, neputinciosului și exploatatului împotriva unor plătiți mercenari întru ale crimei şi propovăduirei răului, deszbinării şi asasinatului ca mijloc de distincţie a societății şi îmbogățirea lor nerușinată.
Și şi-a primit pedeapsa pentru aceasta.
Ce înseamnă de aici? Să plângem? Să înşiruim şanţ de lacrimi în jurul mormântului? Să depunem ofuri pe deplin justificate în jurul cosciugului? Nu! Uitați-vă sus, spre ceruri, de unde el se uită posomorât la astfel de reculegere în fața mormântului lui, Nu, aici nu ne-am adunat să scâncim, ci să urlăm cu iureșul uraganic al pierderii ce o simțim adevăruri crude şi neînsăilate pe zăbranicul ce ni-l pune în suflet pierderea acestui om între oameni.
Nu! Aici trebue să ne auzi, Stelescule, ce spunem noi.
Tu nu ești victima asasinatului ordinar, tu nu eşti căzutul sub colcăiala unei ticăloase uri provocată de impiditatea conştiinței celor ce te-au ucis, tu ești formidabilul trăsnit de sistemul care zăgăzueşte cultura, educația civică şi protestul cetățenesc în favoarea unui cuib de bandiți cunoscut, descoperit, recidivist şi tolerat totuşi de o societate în complectă dezagregare.
Lupta dusă între conştiinţă şi propovăduirea răului, hotărârea de a lupta pentru binele celor mulți şi demascarea Ceparilor politicei româneşti, îndârjirea de a demasca pe întreținuţii tuturor fondurile inonorabile, ţi-a adus un sfârşit dureros pentru cei cari te-au iubit, dar sfânt neprețuit şi nemuritor pentru viitorul şi izbăvirea acestui neam.
Și înainte de a-ţi spune să-ți fie țărâna uşoară avem datoria să spunem noi, cei din jurul lui, formaţi comitete de autoapărare, apărați-vă împotriva asasinilor, oriune şi oricând, căci sunteți în legitimă apărare.
Proletarii, Stelescule scump, vor ştii să prețuiască şi să răzbune moartea ta năpraznică pentru evoluția ce a-i făcut-o în apărarea democrației și în special a demnităței şi conşiiinței în această țară.
În urma ta dacă nu vor răsări regrete, se vor naşte oțeliți cari vor urma un crez izvorât din conștiință.
Cruciada Românismului - Anul II, nr 82 de joi, 23 iulie 1936
Dacă doriți să distribuiți: