N'am vrut să vorbesc până acum. Deşi au trecut atâtea luni, totuşi am stat în umbră, am vrut să văd piesa până la sfârşit. Corneliu Codreanu nu-şi joacă bine rolul. În lături cu actorii nedemni de rolul lor!
Lucrurile şi oamenii îi judec singur. Şi aici e marea deosebire dintre mine şi gardişti. Ei judecă lucrurile prin „şef” prin „căpitan“. Altădată vibram la auzul numelui de „căpitan“. Acum îngălbenesc, dar nu de frică, ci de ciudă. Mi'e ciudă c'am crezut într'un om nevrednic de-a ridica un popor, de-a ridica o ţară. Dar am constatat că omul care-și cere scuze dela tineretul înşelat cu cruzime de credinţa pe care a avut-o în camaradul Stelescu — mâna dreaptă a lui până ieri — este un om mascat, un om mistic, care ştie să-şi clădească în jurul său un mit. Şi o spun aceaste fără frică. De moarte nu mă tem căci o aştept. Oamenii dezamăgiți, oamenii curaţi sunt cruzi atunci când au fost inşelaţi în credințele lor.
Eu am devenit crud. Nu pot să rabd nici o nedreptate, căci am crescut din milă, şi m'am ridicat ca o stâncă prin nedreptăţi. Nu mi-i frică să vorbesc adevărul. În „Cruciada“ s'au scris multe, dar s'au crezut puţine de către cititori şi mai ales de către codrenişti. Toate articoiele camaradului Stelescu au fost ele oare înțelese? Cititorul credea că isvorăsc din ură personală, din ura pe care o avea faţă de „șet“. Camaradul Stelescu nu urăște pe nimeni — gardiştii o ştiu aceasta, să să spuie dacă e contrar. Camaradul Stelescu iubește, dar nu pe Codreanu care a ştiut să însceneze un complot în contra lui însuşi, complot care a dat greș, ci pe cei dezamăgiţi, pe cei învinşi.
De fapi el ar trebui să-şi ispășească păcatele pe care le-a făcut crezând în Corneliu Codreanu — nu Codreanu ispăşindu-şi păcatele (crede el) prin a cere iertare unui tineret curat din dosul unei perdele murdărită de toate păcatele lumii). Eu vorbesc pe faţă, vorbesc fără dedesupt, căci așa sunt oamenii săraci. N'am nici un intere: ca să-l apăr pe camaradul Stelescu, după cum nu pot ascunde o mârșăvie făcută de Corneliu Codreanu. El a crezut că înlăturând un om care-i cunoştea slăbiciunile şi păcatele, va rămânea neatins, păstrându-şi aceiaşi semeţie, aceiaş putere, aceiaş autoritate, care în fond, nu era dcât mit clădit în jurul „şefului“ misterios și cretin.
Creștinismul la el a servit pentru zidirea mitul din jurul său, a servit pentru înşelarea celor curați sufletește. Nu vorbesc din ură, ci din datorie faţă de cei de-o vârstă cu mine, vorbesc din convingerea mea, din cele văzute, pipăite şi descoperite de mine. Le-aș striga pe toate, dar mă limitez numai la una singură: homo-sexualii gărzii.
Aceste cuvinte îngrozitoare mă fac să tresar. Mi-i groază de aceste cuvinte! Cei ce-au citit „Cruciada" cu articolul „Conducători ai gărzii de fer homosexuali“, desigur au crezut că-i o insinuare, e o lovitură pentru a degrada, a compromite. Ei bine! Nu-i insinuare, ci adevăr.
Tremur când scriu, căci ştiu totul şi pot dovedi şi'n fața judecatorilor şi'n faţa codreniştilor, şi'n fața lumii, că acei ce mi-a fost prieten cândva este un invertit ordinar. Îmi vine greu să spun aceste cuvinte, dar n'am ce face. Nu pot ascunae, nu pot tăcea. Am conşțiinţa. Tineretul dezamăgit, tras un curse, invertit la şcoala codrenistă, cere dreptate prin mine. Mie mi s'a plâns, mie mi-a destăinuit bestialitatea infocatului naționalist ce-a crescut în dogmele creștinismului de paradă.
Toate le-au crezut codreniștii, numai asta nu. Și cu atât mai mult s'au convins, cu cât Sandu i-a dat zor cu însurătoarea. Dar însurătoarea nu este un răspuns, nu este o dovadă că cele scrise nu sunt adevărate. Răspunsul îl dau eu: codremşiu au şiiui dinainte ce le vine şi au crezut ca o aranjează bine, grăbind o nuntă, o nenorocire. Invertiţii se pot însura. Cine a spus că nu? Dar invertitul rămâne invertit chiar față de soţia lui. Şi asta o spun fiindcă vreau să se rupă ghiaţa din sufletele tinerilor neincrezători în articolul camaradului Stelescu și'n scrisoarea unui ciopliior de piatră. Dacă mai rămâne cineva neincrezător să poftească să mă întrebe pe mine. Tineretul înşelat să se salveze. Şcoala tineretului nu trebuie să fie invertirea, ci demnitatea, virtutea, cinstea. Acestea sunt metodele de ridicare ale unui popor, ale unui tineret credul, ale unui tineret sincer şi fanatic în iubirea de țară.
Aş înşira un pomelnic de tineri omorâţi moralmente, dar mă abţin, nu pentru Sandu, ci pentru a le păstra liniştea sufletească, a le păstra promisiunea de-a nu-i da publicităţii.
Dacă nici acum nu cred codreniştii, atunci să-mi dovedească contrariul, iar eu în cazul acesta, îmi voiu zbura creeri ca un ticălos, ca un laș, ca un trădător de rând.
Până atunci mă simt demn şi vrednic de viaţă.
D. CORBEA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 31 de joi, 11 iulie 1935
Dacă doriți să distribuiți: