Atunci când am apărut cu un tiraj modest de 2500 de exemplare, am găsit în jurul leagănului apariției noastre ursitoare care surâdeau şi ursitoare care ne blestemau cu ură. Dar nici surâsul lor nu era binevoitor. Era surâsul îndoielii, surâsul milei pentru cei ce se încumetă la o luptă grea ce pare peste puterile lor. Cei ce ne urau erau în schimb sălbatec de sinceri. De multe ori m'am întrebat de ce o fi omul atât de brută încât poate urî mai mult decât orice animal depe lume!
Si am continuat în tăcere drumul spinos al unei apariţii regulale Câţi eram? Un mănunchi de tineri nebuni care nu ne puteam număra mai mult decât degetele dela cele două mâini cu care munceam. Dar sărbătoarea nașterei Domnului ne-a adus, odată cu Moş-ajunul, un fior de bucurie. În marea masă anonimă care ne citea din curiozitate, cu surâsul îndoielei pe buze şi din urmă, am găsit un entuziast. Un titan al entuziasmului, Panait Istrati. Nume sfânt de frate, nume drag de tovarăș în relele clipe ale începutului. Când ne-a întrebat câţi sântem, n'am îndrăznit să angrenăm în
nebunia luptei noâstre şi pe ceilalţi tovarăşi și am răspuns ca și Talex: sântem doi. Totuş, titanul entuziasmunlui n'a pregetat să ne întindă mâna spunându-ne: Sântem trei.
In clipa aceia însă ne-am dat seama că sântem mulţi, mulţi ca frunza pomilor, sântem întreaga falangă de regi ai sărăciei, trubaduri ai foamei de ideal, adunaţi în jurul acelui împărat fără coroană, marele iubitor de oameni, Panait Istrati.
Și lupta noastră a pornit mai vijelioasă, mai conturată.
Cruciada îşi deapănă gândurile către binele dorit, în ritmul unei ascensiuni entuziaste. Cruciada se definea pe fiecare zi ca o forţă de sine stătătoare, cu un sistem nou de gândire cu o frăgezime nouă de luptă. Refuzând să se încadreze vechilor principii perimate, ea desfăşura flamura unei chemări noi în cele patru colţuri ale lumei româneşti. Credincioasă pământului plămădit cu atâtea jertfe de înaintaşi, ea îşi aplecă fruntea către cei umili şi căzniţi. Ea înfrăţi dragostea de neam cu aceia de om. Ea svâcni la durerile muncitorilor și privi cu încredere la viitorul de aur al Românismului.
Cruciada a fost în decursul acestui an necruțătoare, dar niciodată n'a urât şi niciodată nu va urî. Ura degradează și întunecă sufletul şi Cruciații au voie întotdeaunn să și-l păstreze senin.
Acei care urăsc şi vor moarte adversarului or să nu uite că în afara justiţiei omeneşti de atâtea ori nedreaptă, există și o justiție imanentă care, până la urmă, îşi spune cuvântul.
Şi pe zi ce trecea soseau la redacţie scrisori de încurajare și mărturisiri de credinţă care nu fuseseră niciodată cerşite. Ni s'a cerut să trecen la acţiune și ne-am dat swama că a scrie fără a făptui, a gândi fără a realiza e o laşitate. Acei care se încălzesc la slovele de foc ale unui articol, nu vor putea crede în cel ce poartă pana pe hârtie, decât atunci când va mânui şi realizări pe teren. N'am pregetat. Am pornit ia luptă, la acţiune. Am armonizat spiritualitatea cu fapta, credinţa cu avântul, cuvântul ca gestul și am fost răsplătiți. În clipa când marele nostru prieten Panait Istrati ne-a părăsit fără veste, purtam pe umeri o prea răspundere şi conduceam o falangă de câteva mii de cruciaţi.
Dar după moartea lui lupta a devenit mai grea.
Mulţi au crezut că de data aceasta vom pieri. Și cîțiva au fost — s'o spunem răspicat — atât de canalii încât s'au bucurat de moartea celui mai bun dintre oameni, numai pentru a ne vedea şi pe noi sucombând.
Dar aceştia erau veşnici nepătrunzători de oameni. Dorul sufletelor noastre nu-l cunoşteau, nu-l puteau percepe.
Pentru noi nu murise un om, se născuse un simbol. Iar lupta noastră nu e în funcţie de viaţa cuiva dintre noi, ea e deasupra trecătorului. Putem cădea încă mulți, Cruciada va trăi și va învinge. Nu ne credem, dar nu ne temen de cei tari și de nimeni în afară de Dumnezeu şi în aceasta constă tăria noastră. Nici numărul, nici tehnica nu aduce victoria, ci sudura sufletească și orizonturile largi, îndepărtate. Fluidul gândului şi avântul unei năzuinţi sufletesti poate dărâma cetăţi neatacabile de forţă materială si poate crea lumi noi imposibile mâinii omeneşti celei mai iscusite.
Napoleon, omul de geniu al tacticei militare şi cel mai mare omorâtor da oameni, a spus el însuşi ca o profeție dureroasă pentru el „ce începe cu sânge, sfărşeşte rău“. Și tot el spunea că "spiritul e mai tare decât spada“.
Spiritul nu poate fi învins, nu poate fi zdrobit, el trăește peste mormintele celor ce l-au creat. De aceia spuneam deunăzi Cruciaților: „Vom învinge, chiar învinşi“.
Oare câţi din cei ce urmărasc slova Cruciadei cunosc sacrificiile de fiecare zi ale celor ce muncesc pentru apariția ei regulată şi îngrijită? Ştiu ei oare, cititorii Cruciadei, că la noi nimeni nu e plătit? Știe cineva că munca de paginator, de corector, o face însăşi șeful-redactor?
Ce nume pompos nu? Dar ce muncă istovitoare. Prinos al unei tinereţi năvalnice pe altarul unui ideal, în aburii grei de plumb ai sterotipiei şi linotipurilor.
Ştiu ei oare, criticii acerbi ai Cruciadei, că articolele redactorilor care sânt visați poate în birouri somptoase, cu oameni de serviciu la ușe, sânt scrise în miez de noapte după munca istvitoare a unui birou, a unor ore de curs sau a unei zile de muncă în uzină?
Cruciații nu sânt oameni fără căpătâi. Fiecare își câştigă bucăţica lui de pâine undeva, dintr'o meditație, dintr'o slujbă, dintr'o muncă în tipografie sau chiar în fabrici, sau cum e cazul prietenului nostru Voicu Cojocaru din căratul mărfii cu o căruţă.
Articolele lui sânt scrise cu cotul pe căruță în aşteptarea unor clienţi sau într'o cameră mizeră cu 7 copii alăturia.
Câţi din cei ce ne împroașcă cu murdarele lor calomnii că existăm din subvenţii dela interne sau altele ştiu că sânt zile când ne săturăm cu o bucată de pâine, cu un strugure si o bucată de brânză. Sânt lucruri mici poate, dar nu ne este ruşine să pălmuim cu ele pe nemermicii clevetitori de neadevăruri.
Gazeta noastră a trăit şi trăeşte din sacrificiile făcute de cei doi trei prieteni şi conducători ai Cruciadei care rup adeseori dela gură sau se împrumută pentru a plăti regulat cele 4000 de exemplare tiraj pe care-l avem constant dela vară încoace.
Unii au cutezat a spune si colportează la ureche că au dovezi scrise că sântem subvenţionaţi, îi somez azi, la un an de luptă și de jertie nebănuite să producă dovada şi fără a părea teatral sau lipsit de seriozitate le promit în faţa întregei opinii publice că îmi zbor creerii.
O spun aceasta deoarece nu admit ca pe sacrificiile de sânge făcute în tot sirul acestui an să poată creşte Ciuperca înveninată a calomniei murdare cu scopul de ca semăna îndoială în sufletele Cruciaţilor și prietenilor noştri.
Am fost ameninţaţi cu moartea, atacați chiar, loviți si insultaţi și sântem mereu urmăriţi de unii cu o ură de fiară sălbatecă. Dece? Pentru că sântem tari? Simt ei oare, Lucifierii întunericului, că vor fi doborâți într'o zi de lumina orbitoare a credinţei noastre? Ne mândrim că sântem ţinta unor atacuri ce duc până la asasinat. Aceasta dovedeşte tăria noastră şi slăbiciunea lor. N'aţi observat întotdeauna că cel tare e calm în timp ce neputinciosul vociferează? La atacurile lașe si brutale nu răspundem niciodată decât la limita unei legitime apărări. Şi mai spune o vorbă românească, care se potriveşte de minune acelor ce ne atacă, fiindu-le teamă de noi: „De ce ți-e frică nu scapi“.
Dar suferinţele noastre, care pentru noi sânt bucurii morale, ne-au dus şi între zidurile închisorilor. Ne mândrim că am fost surghiuniţi pentru cruce.
Cele două zeci de zile de închisoare pe care le-am făcut nu sânt ale mele, sânt ale Cruciadei şi simbolizează sacrificiul izbăvitor făcut în numele idealului nostru: Cruciada Românismului.
Și în clipa când, purtat între baionete pentru un crez sfânt românismului si conştiinătăței am apărut la judecată, s'au găsit oameni — nu stiu dacă merită acest nume — care să lovească pe cei doi prieteni ai mei, Sergiu Lecca şi Caragea, dovedind ură mai sălbatecă de cât a oricărui animal.
Orice adversitate ar exista între oameni, în clipa când lupta se dă peatru un lucru sfânt, adversarul se respectă. Pe cine voiau ei să lovească? Un om înlănțuit? Doi oameni contra o sută? N'au reuşit decât să dovedească o decădere morală groaznică si o perspectivă de ce ar însemna o ţară condusă de ei.
Sântem gata să fim asasinați, dar nu noi vom pieri, ci ei. Lumea va ști cine sunt asasinii. S'au demascat singuri.
Dar dacă, pe deoparte avem trupurile însângerate de lovituri şi suferințe, pe de altă parte avem sufletul înflăcărat de mulțumire. Peste zece mii de Cruciaţi s'au înrolat în marea armată a înoitorilor de viaţă.
Putini, foarte puţini vor fi aceia poate care vor veni să sărbătorim împreună un an de luptă, căci sărăcia le opreşte posibilitatea veniri lângă noi. Nu are a face. Slovele scrisorilor lor, suflul lor cald şi avântat ajunge până la noi. Acolo, ţintuiți pe loc de neputinţa materială, vor continua a fi străjeri neînfricaţi ai unei credințe sfinte şi în ziua când dela ei la noi se va întinde enorma armată cruciată, niciun obstacol nu ne va separa, nici'o forţă nu ne va mai opri.
Cruciații cei mulți care nu vor putea veni la sărbătoarea Cruciadei, să sărbătorească acolo la ei anul de luptă și să rămână aceeaşi păstrători ai finței nobile de conduită de până azi.
Iar tuturor acelor prieteni dragi care, în clipele grele ale Cruciadei, nu s'au sfiit să fie alăturea de noi, le trimetem salutul de luptă și de biruință „Trăiască Cruciada“.
Pornim un an nou. Nu ne entuziasmăm de cel ce a trecut. Rămânem aceiași cercetători şi muncitori tăcuți ai gândului și ai faptei.
Poate că într'o zi sărăcia va veni atât de cumplită încât nu vom mai putea apărea. Nu vom fi învinși. Inimile noastre, pe care banul nu le poate opri de a bate, vor merge mai departe, mai avântate către aceiaşi ţintă și vom renaşte din cariera noastră mai puternică, mai avântată.
A trecut un an de luptă, vă mulţumim la toţi fraţii noştri, muncitori, studenți, elevi, intelectuali, cruciați dârzi depe toate plaiurile României, pentru lupta voastră de toate zilele. Această zi de sărbătoare să vă mângâie rănile şi să vă oţelească forţele.
Iar dacă vreodată noi, aceștia cărora ne-aţi încredințat frâiele mişcării, am greşit faţă de voi, treceţi peste inerenta fire omenească şi înfrăţiţi din nou către acelaş sfânt ideal să pornim mai vijelios spre biruință.
Insăsi tuturor adversarilor noştri le întindem azi o mână frățească, dacă înțeleg clamarea sfântă a Românismului căci așa ne-a învăţat Istrati, ca și celor ce au greșit să le întindem o mână, iar dacă vor scuipa pe ea atunci noi ne vom continua singuri acelaș drum al muncei, cinstei şi adevărului.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 50 de vineri, 22 noiembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți: