Prietenuiui Nicu Beiu, pribeag prin depărtări
Cu mine s'a născut un vis
Şi-a crescut cu mine — odată,
Că mă 'ntrebam cu 'ngrijorare:
Vom încăpea noi amândoi
În lumea asta mare?
Şi cum în visul meu
Eram tot una, eram Eu,
Cum e de-apururi Dumnezeu,
Atâtea vise'n el am pus
Și-atâta dor de nepătruns,
Cum nu s'a scris şi nu s'a spus,
Căci nepătruns e Dumnezeu...
Dar pânzele când le-am întins
Să sbor spre largul necuprins
Stăpânitor cum e un zeu,
Omul din mine a învius
Gonind pe Dumnezeu!...
- O! Visurile ce ne mint
Sădind în suflet infinitul!...
Cu atât mai tragic e sfârşitul,
Că'n jugul vieţii aspru, greu,
Visele mint... ne mint mereu...
Şi unde este Dumnezeu
Din minunatul vis al meu?...
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 29 de joi, 27 iunie 1935
Dacă doriți să distribuiți: