S'a prăbuşit un visător... S'a prăbuşit fantastic fără a se trezi, totuşi, din visare și-a prins să coboare mereu pe apele lucii ale uitării.
A trecut fatal cascada unei încheeri de existenţă urmărindu-şi visul pe scurgerea cadențată a altor unde. Batova, fratele nostru de luptă și sbucium, a trecut în regatul odihnei. Dobrogea cruciată nu l-a purtat pe scuturile ei şi nu i-a dat onorurile, pentrucă fratele Batova s'a stins mizerabil, aşa cum nu ar fi voit să moară, niciodată. Bătrâna lui mamă, sfâşită de durere, ne-a spus că, departe, într'un spital din Constanţa, a răposat fiul ei, departe de cetatea Durostorului pe care o făcuse centru cruciat şi departe de fraţii de luptă. Acum, când Dimitrie Batova ne priveşte de sus, să facem un popas pe marginea existenţei lui şi să răscolim cenuşa visului de 27 de ani... Să aurificăm în noi râvna şi sârgul cu care se asociase si se identificase Cruciadei și să pilduim sufletelor noastre abnegaţia titanică cu care pornea orice acţiune. Neîngăduitor cu sine, se privea fără importanţă şi nu ținea niciodată să-şi dea o îngrijire prea mare. Totuşi, cu o ţinută demnă, pe care mai stăruie încă grimasa amară a lipsurlor, trecea parcă nepăsător și disprețuitor prin lume, pătruns în adâncurile de nepătruns ale sufletului său de blândețe.
Nimic pentru el, nici chiar perna de sub căpătâi, când găsea vre-un prieten prin puzderia străzilor sau când cineva părea că-i cere sprijinul. Avea însă o parte rea. Trăznea drept în creştet prostia cocoţată şi pălmuia fără teamă ipocrizia şi lipsa de bun simţ. Poate deaceia a si murit sărac, îngropat de primărie, chinuitor de singur într'un oraş unde avea mulţi prieteni, dar care nu ştiau nici că se află în îngrădirile invizibile ale aceloraş aşezăminte.
Prietenii din Constanţa îşi vor căuta prin cimitirele Constanţei vre-o cruce de brad cioplit pe care cine ştie dacă se vor putea citi măcar inițialele D. B. şi dacă ar şti toată lumea cruciată câte comori ascundea fratele Batova în chichiţa sufletului său, Dar Batova n'a fost înţeles, sau a fost, de cele mai multe ori, înţeles greşit. Totuşi, în ultimui timp, mai cu seamă pe teren literar, începuse să fie apreciat. Colaborase prin toate revistele dobrogene, pusese frânturi de suflet la alcătuirea FESTIVALULUI, serisese în NENUFARUL d. G. Danubia, în Pământul, Pasărea Albastră si multe alte periodice, iar în „Revista scriitoarelor și a scritorilor români” colabora regulat cu versuri si fragmente din romanul său manuscris, care era vorba să apară în iarna aceasta, RAPSODIA FATALISMULUI. De o stuctură sufletească ciudată, Batova avea obiceiul să exploateze subiecte bizare şi să-și propue spre analiză probleme cu grele interpretări. Imi amintesc că, într'un număr din „Revista Scriitorilor...“ avea o poemă intitulată „Hieroglifă“, ale căror versuri erau străbătute de chinuitoare întrebări.
Şi „Poema albă“, închinată lui Barbusse, are un final tragic, cu aluziuni dureroase la destinul omenesc. Şi pentru a pătrunde mai bine psihologia lui să actualizăm un vers din ALIQUID:
A căzut o stea —
Cine-o fi murit?
Cum o fi trăit
În viata sa?
Apoi continuă :
Pe albastrul cer
Urma-i străluci —
Cine-l va jeli
În uitat ungher?
Rătăcit cu gândurile prin alte lumi, Batova visa, uitându-şi durerile lui de vagabond şi rănile inimii înăbușite în gesturi spontane de revoltă. Şi acest om era de fier când îşi propunea ceva. Imi povestea un prieten cum a trăit Batova o toamnă întreagă şi'o parte din iarnă într'un cerdac de vie, fără foc, încălzit numai de viziunile lui. A fost şi un vizionar, un îndrăgostit de sublim şi prevăzător discipol al fratelui Istrati.
Se topesc zări de plumb, de azur sau de vată. Batova nu se va mai deştepta din noul lui vis. Nopțile de insomnii l-au părăsit si strein de nepăsarea noastră își urmează visul pe căi de lumină. Şi din afundurile inimilor noastre de fraţi îi vom vedea trecerea prin neant aurită de lumini celeste şi însoţite de cântări orfice intangibil separate de prohodirile spumoase de pământ. Moartea lui Batova e banală din punctul de vedere al procesului fizic de dezagregare, va trebui să întristeze pe cei ce nu l-au cunoscut iar pe noi ne va face să ascundem între cutele roze ale sufletului,
ca pe o perlă tănuită între buzele de sidef din afundurile marine, clişeul întim al mărinimiei lui.
Căci Batova n'a murit, doarme pentru prima dată o noapte liniștită...
Vasile Culică
Cruciada Românismului - Anul III, nr 96 din 6 decembrie 1936
Dacă doriți să distribuiți: