Ei au fost condamnați de Justiția Militară la muncă silnică pe viață.
Marţi, 27 Aprilie, s'a terminat procesul asasinilor lui Mihail Stelescu.
D. PREŞEDINTE citeşte apoi întrebările la care trebue să răspuncdă consiliul.
1. Acuzatul (cutare) este culpabil de faptul de crimă de omor prin aceia că în ziua de de 16 iulie 1936, cu voinţă de a omorî, a tras mai multe focuri de revolver asupra iui Mihail Stelescu pe când acesta se afla internat în cura spitalului Brâncovenesc din Bucureşti, omorîndu-l pe loc?
2. Omorul s'a comis cu premeditare?
3. Acuzatul s'a asociat şi cu alte persoane pentru comiterea acestui fapt?
4. Faptul s'a comis pe un teritoriu unde era instituită starea de asediu?
5. Acuzatul merită circumstanţe atenuante?
6. Acuzatul susnumit este culpabil de port ilegal de armă pentru aceia că în ziua de 16 iulie 1936 a purtat asupra sa, cu bună ştiinţă, un revolver fără a avea autorizaţie legală?
7. Acest fapt s'a produs pe un teritoriu ce se află în zona stării de asediu? Și
8. Acuzatul merită circumstanţe atenuante?
La ora 12 consiliul a intrat în deliberare.
După o deliberare de o oră consiliul a adus următorul verdict:
“AU FOST CONDAMNAŢI LA MUNCĂ SILNICĂ PE VIAȚĂ: Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Ion Grigore State, Ion Atanasiu, Bogdan Gavrilă, Radu Vlad.
Iar Ștefan Georgescu și Ion Trandafir la câte zece ani închisoare.
Toţi au fost deasemenea condamnați la câte 100 de lei despăgubiri.
Sentința a fost dată cu unanimitatea juriului, care a răspuns „da” la toate întrebările şi "nu” la circumstanţe atenuante.
-----------------
Îi mustră cugetul
În ziua de 17 Iulie 1936, 10 oameni înarmați cu pistoale şi securi au intrat în Spitalul Brâncovenesc şi au ucis cu 37 gloanțe de revolver pe fostul deputat Mihail Stelescu, ziarist şi conducător al grupării „Cruciada Românismului“, care nu a putut opune ucigaşilor nici un fel de rezistență, fiind grav bolnav. După ce l-au omorât prin împușcare, asasinii l-au măcelărit cu securile.
Mişelia și sălbăticia omorâtorilor lui Mihail Stelescu nu îşi găseşte asemănare în istorie decât în mişelia şi în sălbăticia cu care nobilii unguri, prin generalul Preiss, după ce i-au frânt pe roată pe Horia, Cloşca şi Crișan, i-au tăiat cu securile în bucăți şi i-au înfipt în pari pe la răspântii, ca şi în mişelia şi sălbăticia cu care arnăuții prințului Gh. Cantacuzino, după ce l-au înjunghiat, l-au tăiat în bucăţi şi l-au aruncat în fântână pe Tudor Vladimirescu.
Sentimentul de groază și de oroare față de fapta celor zece studenți, dintre cari patru teologi, a fost unanim.
Pocesul s'a judecat.
-----------------
Ultimul cuvânt al acuzaților
Am urmărit procesul celor zece unelte ucigaşe cari l-au omorât pe Mihail Stelescu cu interesul pe care îl legitimează dragostea pe care o purtăm fostului nostru conducător.
Am asistat la interogatoriul luat acuzaților şi ne-am format convingerea că toţi zece sunt siguri pe ei şi pe absolvirea lor de orice pedeapsă, că toţi zece cred în cele ce le-a spus Zilinski şi Cantacuzino despre Stelescu, anume că Mihail Stelescu a fost „vândut străinilor“, „sperjur“, "trădător".
A venit însă declarația d-lui general Rădescu, un distins ofițer încărcat de glorie militară, şi a declarat că el este acela care a spijinit pe Mihail Stelescu şi că Mihail Stelescu îşi câștiga existenţa muncind din greu şi corect ca administrator al tipografiei Apollo.
Declaraţia d-lui general Rădescu a luminat mințile şi sufletele acuzaților. Au văzut că au fost mințiţi de şefii lor atunci când li s'a spus că Stelescu s'a vândut străinilor, căci nu se găseşte în țara aceasta nici un nemernic care să considere că dl. g-ral Rădescu este străin.
Declaraţia d-lui general Rădescu a frânt încrederea omorâtorilor lui M. Stelescu în dreptatea cauzei lor. Din clipa în care acesta a depus mărturie, acuzaţii au fost sdrobiţi: li s'au înfipt în suflet cuțitul neincrederii în șefii lor, cari i-au minţit şi mințindu-i le-au inarmat sufletele şi brațele.
Am asistat la ultimul cuvânt al acuzaților: nu mai erau bărbaţii cutezători dela primul interogator. Erau nişte biete zdrenţe omenești cari se svârcoleau penibil, chinuiți de cel mai teribil cancer: mustrarea de cuget.
„Nu, domnilor, nu putem să credem că am fost nişte unelte, noi nu am fost nişte unelte, noi nu putem fi unelte”, striga desnădăjduit unul dintre ei, acuzatul Bozântan, şi acest strigăt disperat, care a revenit de mai multe ori în pledoaria lui, ne-a făcut să vedem cât de adânc il roade pe Bozântan gândul de necrezut pentru acuzați, că au putut fi unelte.
Aceiaș prăbuşire sufletească s'a desprins din cuvântul tuturor acuzaților.
Ascultându-i, cu tot disprețul pe care îl avem pentru mișelia cu care au ucis, am simțit pentru acuzați un sentiment de milă, un sentiment de adâncă compătimire: niște bieți bolnavi sufleteşte, unelte inconștiente în mâna unor regizori rafinați, nişte sărmane victime.
Ultimul cunânt al omorâtorilor lui Stelescu a fost cuvânt de groază şi de disperare că au putut fi unelte!
Ultimul nostru cuvânt pentru omorâtorii fratelui nostru Stelescu este cuvânt nu de ură, ci cuvânt de adâncă şi sinceră compătimire.
Cât despre autorii morali ai asasinării lui Stelescu şi ai înmormântării de vii a celor zece omorâtori, de aceştia ne este scârbă. Este atâta desgustătoare laşitate în ei...
Cruciada Românismului - Anul III, nr 99 din 2 mai 1937
Dacă doriți să distribuiți: