Cu ocazia confirmărei mandatelor asasinilor lui Mihail Stelescu, s'au făcut de către apărare declaraţiuni foarte interesante.
Apărătorii au căutat să explice mobilul crimei.
În această explicaţiune stă tot interesul.
Unii dintre apărătorii au declarat că este vorba de un asasinat politic...
Poporul acesta întreg, prin autorităţile lui represive, nu poate condamna la moarte pa nimeni, pentru nici o faptă. Legea românească nu cunoaşte pedeapsa cu moartea.
În afară de legile şi justiţia ţării, sunt alte legi şi a altă justiţie... legionară, în numele căreia oricine poate fi ucis şi ciopârţit, iar apoi, aceste legi şi această justiţie sunt invocate ca circumstanţe uşurătoare în faţa justiţiei legale.
Iată primejdia!
Cine-i vinovat de aceste hotărâri?
Noi am tras atenţia guvernului că la Tg. Mureş nu se întruneşte un congres studenţesc, ci congresul Gărzii de fier.
Guvernul trebuia, — era dator, — să ştie că aceasta este realitatea. A şi ştiut-o.
Cum se califică aceste fapte?
Guvernul apoi, cel puţin ca orice particular sau cel mult din presă, a putut să ştie ce hotărâri s'au luat la Tg.Mureş.
Manifeste tipărite s'au împărţit și pe calea Victoriei, oricărui trecător, pe faţă şi fără jenă.
Ce'a făcut guvernul faţă de acest act de teroare?
Nimic. N'a cercetat, n'a stabilit vinovaţii, n'a luat nici o măsură.
Aceasta a fost o încurajare.
După asasinarea lui Stelescu, ministrul de justiţie, fost cuzist, a ţinut un conciliabul pentru a hotărâ dacă procesul să se judece de juraţi sau de Consiliul de Răsboi.
Consiliul acesta a opinat că e vorba de o crimă simplă, care nu are caracter terorist şi nu-i rezultatul hotărârei unei organizațiuni teroriste.
Iată că acum apărarea asasinilor desminte concluziile consiliului: nu e o simplă crimă.
Nici în aceste condiţii procesul nu capătă un alt caracter?
„DREPTATEA“
Articol preluat din publicatia Țara de Mâine, iulie - august 1936
Dacă doriți să distribuiți: