Într'unul din numerile trecute ale „Cruciadei” dl. D. V. Barnovschi, distinsul scriitor, îmi răspundea articolului meu despre „Națiunea Europeană” sau mai bine zis răspundea următoarelor rânduri prin care îl îndemnam să vină la luptă lângă noi:
„Lasă Europa d-le Barnovschi, vino lângă noi să ridicăm această, ţară, s'o unificăm sufleteşte, aşa cum nu este”...
Și dl. Barnovschi, cu o sinceritate pe care i-o admir, ne-a arătat în 7 puncte „raţionalismul” Domniei Sale pe care îl socoate un greu balast pentru dinamismul idealurilor noastre.
Şi cu eleganța D-sale obișnuită, d-l Barnovschi încheie răspunsul spunând că şi în cazul când ne-am retrage îngroziţi în faţa afirmaţiilor făcute, totuşi, Domnia sa ne va preţui mâna care va apuca lancea ca să-l atace deoarece o crede „o mână loială”.
Cu toate că, într'adevăr, nu avem aceleași vederi în cele 7 puncte din răspuns, totuş, cu aceaşi furtună sănătoasă a entuziasmului nostru, nu vom trece în apărare pentru a apuca „lancea”, ci vom pătrunde cu imnul tinereţei noastre, în cuprinsul acestor puncte fatidice ca număr, dar interesante, şi credem că până la urmă, prejudecata lor, alături de unele prejudecăţi ale noastre vor arde pe acelaş rug al purificării, sub flacările unei dăruiri totale pe altarul Românismului visat de noi şi de precursorul nostru Panait Istrati.
Voi trece peste puncteie 1,2,3,4,6 şi mă voi opri in fugă asupra punctului 5 pentru a discuta pe larg punctul 7.
Spunea dl. Barnovschi la punctul 5: "Că nu sunt antisemit. Socotesc că evreii au fost în decursul vremilor agenţi de înfrățire ai popoarelor (cam fără, să-şi dea seama) în mai mare măsură decât au fost cauză şi susţinători ai războaelor. Mai cred că evreii, cetăţeni români (care bine înţeles nu pretind să fie în acelaş timp şi cetăţeni ai Palestinei) sunt în mijlocul nostru nişte preţioşi ANTRENNEURI: avem nevoie să ne însuşim unele calităţi evreeşti, ba chiar şi unele din defectele lor, necesare propăşirii noastre”.
Noi, socotim cuvântul „antisemiţi” adresat nouă drept o insultă. Şi să nu surprindă pe nimeni aceasta de oarece ea derivă din mândria noastră de români perfect conştienţi că suntem un popor vital, creator, vitreg şi cu o rezistenţă încercată de milenii, în faţa cărora toţi cei ce ne-au atacat au trebuit să se plece sau să plece.
Nu suntem într'o ţară semită ca atunci când intrăm în vr'un conflict cu semiţii să ni se spună antisemiţi.
Suntem în ţara noastră, România, şi acel ce intră în conflict cu aspiraţiile românismului el este un antiromân. Să ne dovedească evreii că sunt români şi se confundă cu aspirațiile românismului şi noi nu vom avea nimic de zis, dar atunci când vor intra în cenflict cu comandamentele sociale, morale şi istorice ale neamului nostru, îi vom socoti antiromâni, deci dușmani. Nu noi avem de ales a fi în ţara noastră antisemiţi sau nu, ci ei au de precizat o atitudine: românească sau antiromânească.
Acesta este certificatul pe care îl cerem, nu cel de botez.
În ce priveşte valoarea lor ca atreneuri, nu avem nevoie, căci în geneza neamului nostru avem pe antreneurii cei mai destoinici ai omenirii, care trăesc şi azi cu noi şi în noi, prin operile lor nemuritoare şi sângele latin ce ne pulsează în vine.
Acolo unde însă mărturisirea d-lui Barnoschi devine gravă, e la punctul ultim unde declară că e franc-mason, mândru de frăţietatea sa masonică şi de filiaţiunea sa din căvunarii moldoveni de formaţie spirituală masonică.
În această mărturisire se găseşte un fapt: D-l Barnoschi e mason şi un neadevăr: Cărvunari de formație spirituală masonică.
Pentru primul fapt, l-am admirat pe dl. Barnovschi de curajul avut şi cred că o fi nemulţumit tare mult pe „venerabilul” Mihail Sâdoveanu, (cel cu 13 tacâmutri la masă, cu 13 rânduri de haine şi cu întregul şir de burleşti superstiții) de a îi fi divulgat „secretul”.
Dar eu îl ştiu pe d-l Barnoschi mason abia de vr'o doi ani de zile şi devenit mason nu în baza aprofundării unei doctrine sau vr'unui studiu amănunțit, ci pur şi simplu în urma invitaţiei d-lui Sadoveanu, sub pretextul că toţi oamenii mari sunt masoni(!).
Dar ce poate şti dl. Barnovschi din tainele masoneriei? În doi ani de zile, chiar gradul 32 dacă îl posezi, e însă întâia treaptă inferioară de „calfe”. Pentru a deveni „mare iniţiat” e necesar un timp de observaţie şi de pregătire pentru a distruge pas cu pas şi momelile „naţionaliste” întinse la primirea în „loje”.
Oare crede dl. Barnovschi că a ajuns să cunoască toate tainele masoneriei? Şi „taine” există, deoarece masoneria e "secretă” şi în lojile superiorilor” nu pot pătrunde „inferiori”. Doar „praznicul” are grijă ca înainte de şedinţa lojii să anunțe pe răspunderea lui că în loje nu s'a strecurat nimeni străin şi nici în un „grad inferior”.
Deci socotese dela început intrarea in masonerie a d-lui Barnovschi ca o inducere în eroare.
Astfel, dacă d. Barnovschi ar fi studiat operile lui Joinin, Malijuski, Marques-Rivieres, Leon de Poncins, dr. Paulescu etc., etc., cred că n'ar fi aderat niciodaiă la masonerie, căci iată ce spune L. de Poncins în La F. M.
După ce enunţă exact principiile pentru care spune că luptă şi d. Barnovschi, Poncins exclamă:
„Cine nu s'ar simţi cuprins de respect şi de emoție la enunţarea acestor frumoase formule. Dar vom vedea mai la vale, CU CÂTĂ IPOCRIZIE ȘI CU CÂTĂ ȘIRETENIE (vezi D-le Barnovschi) au fost ele realizate într'o imprecizie armonioasă și voită, astfel ca să se ascundă o activitate profund destructivă”.
Deci iată dece rămânem ferm convinşi că Dl. Barnovschi nu cunoaşte dedesupturile.
De alttel masoneria obişnuieşte să-şi recruteze o serie de membri din persoanele marcante ale diferitelor naţiuni, cărora nu li se desvăluie niciun secret, ci sunt ţinute mereu în credinţa că masoneria e o societate esențialmente fiantropică, filosofică şi progresivă, caută adevărul, morala şi practica solidarităţii, etc.
Aceste personalităţi pe bună credință, ca şi Dl. Barnovschi, vor lua foc cu gura şi vor apăra Francmasoneria, în necunoştinţa tenebrelor nedesvăluite. Și astfel, cu nume pompoase ca armament, şi cu apărători de asemenea talie, adevărații masoni, destructorii creştinătăţii şi uneltitorii umbrelor, vor trona mai departe în întunecimea faptelor de dărâmare a civilizaţiei creştine.
Iar acum neadevărul.
Cărvunarii şi Masonii nu sunt tot una.
Încearcă într'adevăr Louis Blanc să ne facă să credem că partea militantă a Masoneriei ar fi Carbonarii, dar faptul nu corespunde realităţii.
O spune Charles Nô, în „Les Carbonari ou l'Italie în 1829 la pagina 5-a: „TOUT AUTRE ETAIT LE CARBONARISME”
În timp ce Masoneria prin Malapert spunea că: „braţele noastre sunt deschise tuturor convingerilor. Noi nu dăm nici o formă Marelui arhitect al Universuiui, noi lăsăm fiecăruia libertatea de a gândi ceeace vrea”. Carbonari, spune Charles Nô, recunoşteam pe Isus Hristos ca şef suprem, îl recunoşteam creştineşte ca fiu al lui Dumnezeu. La deschiderea şedințelor lor, Mântuitorul era invocat mereu atât El cât şi apostolii săi.
Se vede ce caracter religios avea Carbonarismul, spune Charles Nô, şi cât se găseşte de depărtat de deismul filosofic al franc-masoneriei.
Faptul că există o oarecare asemănare în obiceiurile ședințelor şi în denumirea ierarhiilor nu poate îi decât influenţa timpului şi “mediului mistic şi romantic în care s'a desvoltat carbonarismul.
Carbonarii luptau pentru o constituție şi pentru libertate de sub jugul tiraniilor, dar nu universal, ci naţional. Un fruntaş al Carbonarilor, înainte de a fi executat, a strigat de pe eşafod: "Italieni, nu credeţi niciodată în promisiunile străinilor."
Ar putea vr'odată întrebuința vreun francmason cuvântul „străin”?
Iar unul din jurămintele cărbonarilor era „de a jertfi averea sa şi chiar viaţa sa cauzei libertăţii şi PATRIEI.
Faptul că la un moment dat acţiunca masoneriei cu a carbonarilor pare a se confunda, nu e decât tendința precisă a masoneriei de a lua din mâinile carbonarilor conducerea redeșteptărilor naţionale pentru a'i da linia dorită de masoni. De aceia carbonari dispar odată cu anul 1832 şi încap pe mâinile masoneriei care duce mai târziu la revoluția franceză cu „cultul rațiunei” precept de bază al masoneriei.
Iată deci că pe când francmasoneria e anti-creştină și vrea să înlocuiască creştinisinul prin acea „etică sau interes” deasupra religiilor cum spune d. Barnovschi însăşi, în acest timp cărbunarii sunt buni creştini, mari patrioţi şi l-au purtat în sufiei pe Isus Hristos.
Deci, d. Barnovschi ori e cărbunar ori e mason.
Amândouă nu se poate decât trădând pe una din ele. Ori, d. Barnovschi se socoteşte îniâi cărvunar, deci nu pe masoni îi are a trăda ci pe cei mai mândri înaintaşi ai săi.
Nu e locul să discut şi să aprofundez masoneria pentru a'i demonstra d-lui Barnovschi veracitatea tezei noastre, de aceia m'am oprit asupra paralelei dintre cărvunari şi masoni fiind mult mai concludentă pentru d. Barnovschi.
Noi, Cruciații, sântem antimasoni, deoarece sântem creştini.
Prin creştinismul nostru iubim pe om şi luptăm cu râvnă pentru ridicarea patriei noastre.
Sântem un mănunchi de vizionari ai apoteozei neamului nostru, pentru care vom jertfi totul ca în jurământul cărbunarului amintit.
Vom săpa chiar în piatra nesimțitoare a sufletelor celor ce ne înconjoară, vom suferi arşiţa nepăsării mediului înconjurător, vom cădea unul câte unul, poate cu târnăcopul străduinţei în mână, dar vom muri mândri că din jertfa noastră se va plămădi România ideală, visată de noi.
Rămâi acolo la masonii d-tale, d-le Barnovschi, dacă vrei. Cu ședințele lor pline de forme și lipsite de ţintă şi avânt, rămâi alături de Sadoveanu, ca.să fi o poză în plus în galeria păpuşilor de muzeu, în timp ce noi, cu exemplul jertfei sublime de pe Golgota în ochii, vom tăia drum de lumină românismului.
Şi strămoşii d-tale, cărvunarii, cred că în clipa cea mare vor veni cu steagurile lor revoluţionare, alături de strădaniile noastre şi s'ar putea răsbuna poate că ţi-ai călcat jurământul!
Noi am pornit o Cruciadă sfântă, d-le Barnoschi, cine vrea să vină la noi se leapădă de satana şi-l îmbracă pe Isus.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 29 de joi, 27 iunie 1935
*CĂRVUNÁR, cărvunari, s.m. (La pl.) Nume dat, prin asociaţie cu carbonarii italieni, elementelor progresiste care au iniţiat, la începutul sec. XIX, în Ţara Românească şi în Moldova, o mişcare reformatoare, reprezentând interesele boierilor liberali şi ale negustorilor; (şi la sg.) membru al acestei mişcări. – Cf. it. c a r b o n a r o. (Dicţionarul explicativ al limbii române)
Dacă doriți să distribuiți: