Se împlinesc azi şapte zile de când Mihail Stelescu, conducătorul „Cruciadei Românismului”, a fost asasinat mişelește de-o bandă a unei organizaţii „naţionaliste“ (se referă la Mișcarea Legionară, n.n.). Măcelul a întrecut limitele închipuirii şi ale „curajului“. S'au descărcat patruzeci de gloanţe în trupul unui bolnav izolat şi fără apărare pe patul unui spital. După acest „eroism“ în faţa unui om nearmat şi abia sosit după masa de operaţie, „naţionaliştii“, ca să-şi arate „curajul” în faţa adversarului, au măcelărit corpul ciuruit de cartuşe al lui Mihail Stelescu cu o secure.
După acest act de „bravură“ şi „patriotism“ faţă de neam, adică faţă de „şeful“ organizației care-i trimesese să execute un „ordin“ (se referă la Corneliu Zelea Codreanu, n.n.), — asasinii s'au îmbrățișat, şi-au lins sângele după mâini şi ca nişte bestii din era primară, au tulit-o cu automobilul.
Tot e bună civilizaţia şi ea la ceva!
De la locul măcelului, asasinii s'au dus „acasă“, au raportat „vitejia“, şi-au lăsat armele şi, împăcaţi cu sine, s'au prezentat instanţelor judecătoreşti pentru a fi arestaţi.
O jumătate de oră a durat grozăvia asta. O jumătate de oră în timp ce afară autoritățile habar n'aveau — așa se spune — iar autorii morali erau la „plimbare“ pe plaja unei vestite staţiuni românești.
Mai dinainte ticluite, evenimentele s'au scurs aşa cum au fost hotărâte.
Mihail Stelescu a fost ţinut zălog, la morgă, două zile, în care timp nu l'a putut vedea familia şi niciun prieten. Iar când toate ziarele anunțau „rugate“ că înhumarea se face Duminică, Mihail Stelescu a fost svârlit Sâmbătă la ora 6 p. m. într'o groapă dela Bellu.
Şi cu asta, basta.
De-atunci nu mai mişcă nimeni. Singur, ziarul „Zorile“, ajutat din când în când de „Ordinea“ mai pomenește de mișelia sângeroasă dintre zidurile Spitalului Brâncovenesc. Încolo, toată presa tremură şi cocoloşeşte adevărul. Asasinatul a devenit pentru unele ziare un „atentat“ şi chiar „caz“, iar bestiile asasine sânt numite „omorâtori“.
Trist şi îngrijorător!
Această lipsă de curaj, pe care o semnala deunăzi d. Gr. Filipescu, este specifică societăţii româneşti contemporane. Datorită acestei laşităţi, acestei lipse de îndrăzneală în manifestarea opiniilor, — creşte în voie anarhia şi terorismul.
Spui adevărul şi ai curajul să-l semnezi, trebue să-ţi iei adio dela viaţă. Este ciopârțit pe patul unui spital UN OM, nimenia nu suflă un cuvânt de frica răsbunării din partea asasinilor. Şi atunci concluzia e limpede şi iese la suprafaţă ca untdelemnul:
Presimţind această lipsă de civism si omenie, atât în opinia publică cât şi în rândurile fruntaşe ale celor cari o exprimă şi reprezintă, — asasinii devin impetuoși, obraznici și fără teamă. Amenință, trag, iar amenință și iar trag.
De vreo zece ani, viaţa noastră politică a numărat opt asasinate comise de aceeaşi organizaţie politică fără teamă de sancţiuni ci numai profitând de lașitatea din atmosfera generală a ţării.
Guvernul, în loc să ia măsuri, cocoloșește pe asasini, ține conferinţe peste conferinţe, asigură „ordinea“ şi până în cele din urmă, nu face nimic. Asasinii sânt hrăniţi de către vistavoii complicilor cu mâncare făcută la „sediu“, cu vin la ghiaţă şi bani de buzunar.
Si sancţiunile? Măsurile represive, arestarea complicilor, citarea martorilor, reconstituirea crimei, etc., de toate acestea, nici pomeneală.
Știm, e eterna poveste: Când a fost răpus DUCA, d. Codreanu, acest imbatabil asasin „național“, a făcut aceleaşi declaraţii, a negat spălându-se pe mâini şi aruncând vina în spatele uneltelor asasine.
Şi cum trăim într'o țară „democrată“, cu Constituţie cari ne garantează viaţa şi exprimarea, cu legi cari pedepsesc pe făptaşi, d. Corneliu Codreanu a rămas liber din motivul că ar fi nevinovat ca o fată mare. Ceeace însă nu l'a împiedecat să-şi urmeze cu socotelile înainte şi să „curețe“ orice obstacol care-i sta în cale.
Acest simptom al „asasinării“ este propriu şi ilustrativ pentru mişcarea de dreapta de la noi. E un făcut, parcă, în ţară, ca tot ceeace se confundă cu lichelismul, incultura, brutalitatea și excrocheria, să fie revendicat în patrimoniul naţional. Toate stârpiturile vieţii noastre politice, după ce dau falimente şi se satură de exploatat, devin, subit, „apostoli“. Îşi strâng de prin cafenele o şleahtă de neisprăviţi, se cred mai teribili decât Hitler şi Mussolini, pe care-i copiază dela teorii până la uniformă, şi-i trag apoi cu „desrobirea“ si „huzurirea“ Neamului.
Din 1905, când a început la noi mişcarea de dreapta şi până azi, singurul rezultat este puzderia de şefi, de organizaţii şi crime. Unul mai mocirlos decât altul.
Şi cum omul conştient s'a ferit de aceşti „călăi“, cu toţii au năvălit spre studenţime pe care, în zece ani, au dat-o gata. Azi, neamul ăsta nu mai poate avea încredere în nimeni. Politicienii îl mint, intelectualii îl trag pe sfoară, capitaliştii îl exploatează, iar naționaliștii îl asasinează. Tineretul studios, în loc să fie o floare a cuminţenii, a iubirii între oameni, a ştiinţei şi-a omeniei, este povârnit pe-o cale hidoasă şi crescut la şcoala perversă a misticismului fanatizat şi criminal.
Universitățile noastre ne dau intelectuali cari mânuesc revolverul şi barda, teologi cari te „miruesc“ cu satârul şi o massă studenţească vlăguită de politicianism, învrăjbită de dizidenţe și dusă la ocnă de „căpitani“.
Iată încotro ne duce „dreapta“, incotro ne duc acei cari nu reacţionează și se tem. Crede d. A. C. Cuza că nu asta e menirea dreptei la noi? S'o spue! Să veștejească crima de acum o săptămână şi să ia atitudine.
Orice pădure are uscături. Trebuesc însă curățate din când în când şi limpezite apele turburi ale contemporaneităţii.
Ori, până acum „dreapta“ a spart capetele „jidanilor“ săraci, a ars gazete şi a lăsat pe drumuri muncitori şi studenţi, a comis asasinate şi a umplut ocnele cu tineret rătăcit şi îndobitocit.
În numele căror principii? D. Corneliu Zilinski, zis şi Codreanu, de opt ani, de când ne fericeşte cu „căpitănia“ d-sale, n'a rostit un cuvânt doctrinar. A glăsuit numai cu pistolul. Poate îi „glontele“ un program de guvernământ, de convingere a masselor sau popoarelor? Şi unde e logica: lupţi împotriva „jidanilor“ săraci, luând bani dela „evreii“ bogaţi şi omori pe români. Asta a justiţia acelei Românii a românilor?
Opinia publică are datoria să deschidă ochii. Să'i facă mari de tot şi să fie atentă la isteria pseudo naționalistă din jur. Cuziştii au datoria, dacă întradevăr iubesc neamul, să ceară d-lor A. C. Cuza şi Octavian Goga o precizare, o veștejire a anarhiei teroriste ce domneşte în lagărul dreptei. Iar cetăţenii cari simpatizează cu „dreapta“ au misiunea de-a nu adera decât în clipa când „căpitanii“ naţionalismului vor arăta, negru pe alb, ce vor şi mai ales prin ce mijloace ştiinţifico-economice vor aduce „fericirea acestei ţări“.
„Cruciada Românismului“ nu e de dreapta; ea este a românilor de pretutindeni şi luptă împotriva necinstei, a crimelor şi a exploatărilor, fără „căpitani” dubioşi şi fără misticisme periculoase. Ca să-ţi fericeşti Neamul e nevoe de cultură, caracter şi chemare mesianică. Nu orice trepăduş poate s'o facă. Dar despre ideologia dreptei şi neaderenţele ei cu istoria şi nevoile româneşti vom mai vorbi. Deasemenea, vom prezenta şi Românismul nostru ca pe o filosofie a istoriei şi a contemporaneităţii. Un românism care nu e xenofob, care iubeşte ceeace apropie pe oameni şi luptă pentru desrobirea celor asupriţi pe calea cărţii, muncii, cinstei și adevărului.
*
La Instrucţia judiciară trebuiau chemaţi d. Corneliu Codreanu şi Gh. Furdui. D. Codreanu în calitate de autor moral, iar Furdui ca şef al echipelor morţii ales la congresul legionar dela Tg. Mureş.
Asasinarea lui Mihail Stelescu era hotărâtă încă dela procesul crucii dela mormântul Eroului necunoscut ţinut în toamna lui 1935. Încă de atunci Mihail Stelescu a anunțat autorităţile. Nereuşind tentativa, ordinul de „executare“ a fost reînoit în Aprilie 1936, cu ocazia „congresului“ dela Tg. Mureș. Acolo s'a hotărât asasinarea lui Mihail Stelescu.
Deci lucrurile s'au petrecut la lumina zilei.
Mai mult: cu o săptămână înainte de asasinat, Mihail Stelescu pusese pe fugă echipa lui Caratănase şi Dragoş Protopopescu care-l aştepta în fața Athene-Palace-ului. „Cruciada românismului“ nr. 89 a anunţat numele exact al asasinilor. Mihail Stelescu a cerut ajutorul autorităţilor şi acestea au zâmbit fără să se impresioneze.
Nenorocirea a fost ca Mihail Stelescu să cadă bolnav. Şi ceeace asasinii n'au îndrăznit atâta vreme cât Stelescu era sănătos, au comis cu ajutorul complicilor din umbră când acesta era pe un pat de spital.
Laşitatea este evidentă. Iar complicitatea conducătorilor „Gărzii de fier“ recunoscută chiar de ei.
Hm! „Are Chira socoteală!“ spune o zicală. „Cruciada Românismului“ nu e o dizidenţă gardistă. E o realitate istorică. Pe linia idealului nostru nu stau securi şi pistoale. Stă omenia, stă munca, cinstea, adevărul şi biruinţa prin martirologiu.
Sântem creştini şi Iisus a învins canaliile ce l-au asasinat tocmai prin forţa lui morală. N'are decât să-l curețe pe d. Codreanu, cuziştii. Pentru că înainte de-a fi „căpitan“, era valetul d-lui Cuza, pe care l-a „trădat“ după ce l-a învăţat carte şi l-a crescut.
„Mihail Stelescu a trădat“, spun unii inconştienţi şi asasinii. Ce-a trădat? Politica crimelor legionare? Oare de când legea că orice canalie reprezintă Ţara şi că dac'o ataci sau nu vrei s'o slujeşti ești „trădător de neam ?” Mihail Stelescu a demascat pe d. Codreanu că e un venetic, că face şcoala crimelor în interes personal şi că e un incapabil fără conştiinţă! Pentru asta trebuia curăţat?
Apoi, oameni care să iubească adevărul şi să-l practice mai sânt pe lumea asta şi toate "gărzile" din lume n'or să biruiască ADEVĂRUL.
Mihail Stelescu este victima unei răzbunări PERSONALE. Și persoana care a dat "ordinul de executare" e d. Corneliu Zelea Codreanu, care trebue adus în fața instanțelor judecătorești și condamnat ca făptaș principal.
Asta e ACUZAȚIA NOASTRĂ și numărul viitor o vom argumenta.
ALEXANDRU TALEX
Cruciada Românismului - Anul II, nr 82 de joi, 23 iulie 1936
Dacă doriți să distribuiți: