D-l D. V. Barnoschi mi-a făcut deosebita cinste de a răspunde printr'o scrisoare la articolul meu „Trei Trădători”, publicat în „Cruciada Românismului” Nr. 84 din 9 August 1936. Deşi n'am nici un fel de învoire dela d-l Barnoschi de a discuta public problemele pe care mi le pune, îmi voiu permite totuş de a o face, încredințat fiind că precizările pe care mi le aduce d-sa, contribuie la definirea structurală a „dreptei” şi „stângei” și cu aceasta la lămurirea unei pasionante probleme de orientare politică şi socială. În această credinţă, cunoscând formaţia intelectuală a d-lui Barnoschi, mi-am luat libertatea de a-i anticipa consimţământul și a încerca să-i comentez aci scrisoarea.
In articolul la care se referă d-l Barnoschi spuneam: „acei care au chintensențat mai clar aspiraţiile acestui neam nu și-au putut găsi înțelegere decât — curios şi tragic — sau înspre stânga sau la străinii care locuesc pe teritoriul nostru. Stere n'avea deschisă decât presa din Sărindar, — d-l Barnoschi un intelectual de cea mai fină calitate şi un român desăvârşit n'a găsit simpatie decât la francmasoni iar ospitalitatea gândului la Adevărul...”,
D-L Barnoschi îmi răspunda: „Nu socotesc nici „tragic“, nici curios, că cea mai mare parte dintre intelectualii autentici, în tovărăşia cărora m'ai pus, găsesc „simpatie” şi „ospitalitate“ la Francmasonerie şi în presa de "Stânga“.
Nu-i curios ci e firesc. Deviza creștinismului și a dreptei este: „crede, nu cerceta, cugetă ca mine". Deviza Francmasoneriei şi a stângii este: „cunoaşte, cercetează, cugetă personal”. De aceea suflete profund creștine şi cu structura de dreapta măresc legiunile şi gloria Francmasoneriei şi a stângii”.
Eu ştiu că d-l Barnoschi este un mason de proaspătă convertire și sunt încredințat că d-sa n'a devenit nici mai bine, nici mai rău român decât era mai înainte de aderenţa d-sale. Personal nu am nici un fel de patos impotriva francmasoneriei. Ştiu că oameni ca Mihail Kogălniceanu și Radu Rosetti au fost masoni, fiind însă în acelaș timp cei mai desăvârşiţi români ai timpului lor. Îmi dau seama totuş că dacă anufost aşa. aceasta nu se datorește însă masnoeriei.
Când mergi pe un drum, normal e să ştii unde trebuie să ajungi. Si aceasta nu se poate ști la francmasoni. Teoria logicilor şi a iniţierilor este atât de complicată încât rişti, fatal, la fiecare treaptă să greșeşti, pe nesimţite, drumul. Şi apoi am oroare daejurăminte, de ceremonialuri, care să te lege forţat de un crez, de venerabili ca și de „căpitani”...
D-l Barnoschi desprinde clar erezia dreptei când o acuză că propagă obscurantismul, insușindu-şi deviza : „crede, nu cerceta, cugetă ca mine“. Nu ştiu dece d-l Barnoschi acuză însă creștinismul de acelaș păcat. Eu îmi permit să cred că divinitatea nu este susceptibilă de acelaș sistem de critică ca și doctrina politică. Criticând religia ajungi să o distrugi, criticând un sistem social îl perfecționezi. Dreapta pe care noi o combatem vrea să ridice doctrina politică la sacro-sanctitatea religioasă. Evident o erezie. D-l Barnoschi, din contră situează religia la nivelul doctrinelor politice, îndreptând asupra ambelor acelaș fel de argumente. Socot o greşală.
Continuând, d-l Barnoschi spune: „dreapta are de făcut evoluţia conservatorilor englezi, care pentru a nu pieri „ca Spaniolii pe corăbiile lor de lemn” şi-au însușit principiile liberalilor!
Dreapta să adopte toleranța stângei faţă de gândirea independentă, ca să aibă și ea prețioasa colecţie ce-i lipseşte, balastul greu al cugetării din puuct de vedere militant.
Şi nu-i „tragic“ ci foarte bine că „stânga” serveşte ţara dând intelectualilor doctrinari putinţa să se exprime“,
Oare se poate vorbi de toleranţa stângii faţă de gândirea independentă? Panait Istrati a fost urmărit o viaţă întreagă pentru că a indrăsnit să critice sovietismul. Nu mai de mult decât acum 3 zile, Zinowiew a plătit cu capul indrăsneala de a avea alte concepţii decât ale puternicilor Rusiei zise proletare. Deosebirea între toleranța dreptei şi a stângei este că dreapta e brutal netolerantă, stânga şireată şi insinuantă.
Cred că nu „toleranța faţă de gândirea independentă“ formează piatra de hotar între „dreapta” și „stânga“, ci din contră, lipsa de toleranţă este puntea de legătură pe care adesea „apostolii“ acestor lumi învechite se întâlnesc pentru a exercita comun tiranii la fel de crude. „Dreapta“ a ignorat dintru început individul, complăcându-se adesea în abstracțiuni și refuzând de plano a se preocupa de soarta lui. Stânga a văzut această lipsă a dreptei şi a pozat în apărătoarea omului, inventând pentru aceasta metode atât de complicate pentru a deveni nerealizabile şi căutând în acelaș timp să isbească în realităţi certe: naţiunea, religia. Am avut în faţă și avem încă această alternativă: sau o orientare dreapta unde ţi se dă posibilitatea să ingroşi rândurile coriștilor de imnuri patriotice sau spre stânsa unde, sub cuvânt că contribui la ridicarea omului, ţi se infiltra negarea naţiei, a religiei, etc. Dreapta rece şi nepăsătoare n'a putut strânge la ea sufletele generoase, — le-a adunat Stânga in schimb şi a căutat să le exploateze pentru sine. Nu să le cultive, să le exploateze, Stânga a fost făţarnică și șireată. A făgăduit totul dar n'a dat nimic. N'a vrut libertatea gândului decât numai pentru a se întări pe sine şi nici n'a luptat pentru sincera ridicare a omului. Tot ce s'a isbândit în aceste direcții a fost opera câtorva bărbaţi care au luptat pe deasupra clanurilor cum și a providenţii care a jucat adeseori festa egoismelor în luptă.
În concluzie, noi credem, la fef ca d-l Barnoschi, că gândirea politică nu poate şi nu trebuie sș fie sacrosanctă, netolerantă sau exclusivistă. „Balastul cel greu al cugetării independente“ il socotim şi noi indispensabil ideii de progres. Nu credem însă, cum crede d-l Barnoschi, că această toleranţă ca şi sincera ridicare a individului se poate învăţa dela „Stânga“. Se poate invăţa insă dela intelectuali neinfeudaţi, și neinteresaţi din rândul cărora d-sa face parte.
Mihail Gheorghiu
Cruciada Românismului - Anul II, nr 89, din 6 septembrie 1936
Dacă doriți să distribuiți: